În cadrul proiectului, am reușit să instalăm un mecanism de sprjin și cooperare între actori relevanți din România și Elveția, care a promovat adoptarea eco-inovării la nivel industrial și a contribuit la o dezvoltare durabilă și echilibrată a întreprinderilor, din perspectivă economică și socială. Pentru a crește nivelul de conștientizare și de cunoaștere a grupului țintă, am lucrat alături de AGEDEVE pentru a seta centrul virtual de cunoștințe în eco-inovare. Tot în acest fel am creat și o structură clară, pentru a furniza documente relevante cu privire la conceptul de eco-inovare, modalități de a dezvolta inovații ecologice, povești de succes și politici în sprijinul eco-inovării. Raportul de analiză care descrie condițiile naționale existente, provocările și amenințările cel mai des întâlnite pe piață, precum și oportunitățile generale existente pentru eco-inovare a fost elaborat de către experții CNPCD cu sprijinul și consultarea experților elvețieni. Demonstrarea conceptului de eco-inovare a fost realizată într-o tipografie din Timișoara, pe parcursul a 5 ateliere de lucru intensiv, dedicate evaluărilor inițiale, colectării datelor, analizei cauzelor și identificării oportunităților eco-inovative, acestea urmând să sprijine compania în reducerea consumului de resurse și a impactului asupra mediului. 12 companii au fost atrase în Clubul Verde al Antreprenorilor, într-o abordare combinată, axată pe formare, coaching și sprijin individual oferit companiilor participante, pentru a le ajuta să identifice soluții eco-inovatoare pentru afacerile lor. 24 dintre experții partenerilor români, reprezentanții diferitelor universități, ai institutelor de cercetare, clusterelor și companiilor și-au consolidat capacitatea, participând la 2 sesiuni de formare în eco-inovare, în Timișoara și în București. De asemenea, 12 români au mers într-o vizită de studii în Elveția, context în care au putut observa eco-inovarea în practică și au învățat din experiența unor organizații elvețiene prestigioase din Geneva, Lausanne și Neuchatel. „Rețeaua Română pentru Eco-inovare” a fost ințiată și consolidată pe parcursul a 4 întâlniri concentrate pe nevoi, organizare internă, strategie și acțiuni viitoare, aceasta fiind pregătită pentru a promova în continuare eco-inovarea și pentru a avansa noi proiecte în acest domeniu în România.
Agenție ExecutivăCentrul Național pentru Consum Durabil (CNPCD)ParteneriAGEDEVE – Association Genevoise pour le Developpement de l'Economie Circulaire – Genevan association for the Development of the Circular Economy | Asociația Clusterelor din România - CLUSTERONumărul contractuluiPF 16ComponentăParteneriateJudețulTimișZona de desfășurareNaționalTematicăSchimbări climaticePerioada de implementare15.03.2015 - 31.03.2017Bugetul proiectului (CHF)240,155Contribuția elvețiană (CHF)216,130Website-ul proiectuluiN/AWebsite-ul agenției executivecnpcd.ro