Prin acest proiect am contribuit la implementarea principiilor turismului durabil în localități aflate în apropierea Sitului Natura 2000 Rarău – Giumalău. 13 reprezentanți ai unor pensiuni din apropierea Sitului Natura 2000 au parcurs mai multe etape de instruire și mentoring, impactul fiind vizibil în cadrul a 10 pensiuni care utilizează mai eficient resursele de energie și apă sau au adoptat tehnici de compost pentru diminuarea cantității de deșeuri. De asemenea, 5 arii protejate din Situl Natura 2000 Rarău – Giumalău sunt mai bine conservate, ca urmare a atitudinii reprezentanților pensiunilor, a interpreților locali față de valorile acestora și datorită informațiilor transmise în cadrul multiplelor instruiri. Traseele tematice realizate și ghizii formați în cadrul proiectului au contribuit la informarea, conștientizarea și îmbunătățirea atitudinii și comportamentului turiștilor față de ariile protejate din Situl Natura 2000 Rarău – Giumalău.
Agenție ExecutivăFundația Speologică „Club Speo Bucovina”ParteneriAgenția pentru Protecția Mediului SuceavaNumărul contractuluiCSM 10ComponentăMediuJudețulSuceavaZona de desfășurareLocalTematicăDezvoltare rurală durabilăPerioada de implementare01.07.2013-30.06.2014Bugetul proiectului (CHF)83,435Contribuția elvețiană (CHF)75,000Website-ul proiectuluiN/AWebsite-ul agenției executiveN/A