Skip to main content

Programul de Implicare Civică lansează Apelul 2: granturi mici pentru proiecte cu impact local sau național

Programul de Implicare Civică va lansa vineri, 17 octombrie 2025, Apelul 2 – destinat organizațiilor neguvernamentale și nonprofit din România, care au oportunitatea de a accesa finanțări cuprinse între 50.000 CHF și 200.000 CHF (franci elvețieni) pentru proiectele care încurajează implicarea civică și incluziunea socială. Cu o alocare totală de 7 milioane CHF, Apelul 2 sprijină proiecte care stimulează implicarea civică, dialogul, participarea și care acoperă domenii relevante ale Programului.

“Granturile mici au o forță mare. Ele ajung acolo unde începe schimbarea: în comunități, în zone îndepărtate, în cartiere, în grupurile de oameni care au nevoie de sprijin. Finanțările din Apelul 2 vor oferi ONG-urilor din România resursele necesare pentru a construi comunități reziliente și incluzive și pentru a transforma implicarea civică într-un reflex de durată în România“

a declarat Giacomo SolariȘeful Biroului Contribuției Elvețiene (SCO) și Șef adjunct al misiunii la Ambasada Elveției în România

„Implicarea civică înseamnă mai mult decât reacție, înseamnă responsabilitate, colaborare și acțiune concretă. Prin Apelul 2, ne propunem să susținem inițiative care îi ajută pe oameni să treacă de la nemulțumire la acțiune, de la pasivitate la participare. Prin inițiativele pe care le vom sprijini ne dorim să creștem cetățeni încrezători, voci locale puternice și comunități care găsesc și pun în practică propriile soluții”

a adăugat Ionuț SibianDirectorul executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile

Apelul 2 din cadrul Programului de Implicare Civică se concentrează pe două arii de intervenție:

  • Aria 1 – Implicare civică și advocacy care vizează (1) inițiativele de advocacy dedicate promovării participării publice, dialogului social și bunei guvernări și (2) proiectele de protejare a biodiversității, conservare și gestionare a resurselor naturale. Alocarea totală pentru această arie este de 4.000.000 CHF, estimându-se finanțarea a aproximativ 24 de proiecte.
  • Aria 2 – Creșterea capacității grupurilor vulnerabile care susține proiectele ce vizează incluziunea socială și acțiunile pentru creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Aria 2 va finanța circa 18 proiecte, cu o alocare totală de 3.000.000 CHF.

Cine poate aplica și ce tipuri de proiecte sprijină Apelul 2?  

Apelul 2 se adresează în principal ONG-urilor din România cu experiență relevantă în cele două arii de intervenție.

Sunt eligibile proiectele care rezolvă probleme „de la rădăcină” și vizează o gamă largă de grupuri țintă, incluzând cetățenii (în special din zonele rurale și urbane mici) și grupurile vulnerabile (precum fete și femei, minorități, persoane cu dizabilități, persoane care suferă de dependențe, supraviețuitori ai violenței domestice și traficului de persoane etc.). Factorii de decizie din domeniul public, școlile, mass-media, liderii comunitari sunt, de asemenea, grupuri cheie vizate pentru colaborare în Apelul 2. Proiectele propuse trebuie să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice sau la implementarea lor mai eficientă și să aibă o durată cuprinsă între 12 și 24 de luni.

Procesul de aplicare pentru Apelul 2 se va desfășura exclusiv online pe platforma: www.finantaripublice.fdsc.ro. Organizațiile interesate sunt invitate să consulte Ghidul Solicitanților pentru a afla condițiile de eligibilitate, precum și detalii suplimentare.

Despre Programul de Implicare Civică  

Programul de Implicare Civică este unul dintre cele 11 programe tematice lansate în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, parte a celei de-a doua Contribuții Elvețiene pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul UE și al României. Obiectivul general al Programului de Implicare Civică este de a consolida participarea societății civile și de a sprijini organizațiile neguvernamentale și nonprofit din România în promovarea democrației, a transparenței și a implicării active a cetățenilor în viața publică.

Programul de Implicare Civică este implementat de consorțiul desemnat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), format din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Fundația pentru Parteneriat (FP) și KEK-CDC.

Despre Programul de Cooperare Elvețiano-Român

Programul de Cooperare Elvețiano-Român (SRCP) se află la cea de-a doua contribuție elvețiană destinată unor state membre ale Uniunii Europene și are ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții în România, precum și consolidarea sau dezvoltarea de noi parteneriate elvețiano-române între instituții publice și organizații private. Acordul-cadru semnat în decembrie 2022 între guvernele celor două țări prevede implementarea a 11 programe tematice, care răspund unor nevoi prioritare ale României și valorifică expertiza Elveției în domenii cheie precum: creștere economică și dialog social, gestionarea migrației și creșterea siguranței publice, protecția mediului, întărirea sistemelor sociale, precum și implicare civică și transparență. Contribuția financiară elvețiană acordată României se ridică la 221.5 milioane CHF, iar programele finanțate urmează să fie implementate până la finalul anului 2029.

Contacte pentru mass-media:

  • Irina Bejan, Director de Program, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile | irina.bejan@fdsc.ro | +40 757 579 183
  • Natalia Șeremet, Coordonatoare comunicare, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile | natalia.seremet@fdsc.ro | +40 755 832 69

Programul de Implicare Civică este finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român și este administrat de un consorțiu format din

Programul de Implicare Civică este finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român și este administrat de un consorțiu format din

Website creat în cadrul Programului de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE. Conținutul acestui website nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Guvernului Elvețian.

Website creat în cadrul Programului de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE. Conținutul acestui website nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Guvernului Elvețian.

Leave a Reply